Prefectura Sibiu a transmis, joi că, în urma testării pentru noul coronavirus, 22 de sibieni au fost testați pozitiv.
Internat la Spitalul de Pediatrie, un copil de 4 ani este infectat.
Copilul a luat boala de la mama sa, recent întoarsă din Anglia.
12 cadre medicale din sectile ATI și Nefrologie de la Spitalul Județean sunt izolate la domiciliu. Printre ele și un medic primar nefrolog.
Cu toții au intrat în contact cu un pacient care a murit, luni, de coronavirus, iar confirmarea că este infectat cu sars cov 2 a venit la o zi după deces.
2.590 persoane sunt, la ora actuală, izolate în județul Sibiu, iar 362 de persoane sunt în carantină.
O veste bună a venit astăzi de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, care a anunțat că lansează mai multe proiecte de prevenire și diagnosticare a coronavirusului.
Două dintre aceste proiecte estimate la aproximativ 250.000 EURO, vizează dezvoltarea unui laborator de biologie moleculară în care se vor face teste pentru SARS-CoV-2 și a unui sistem digital pentru identificarea suspecților de COVID-19, folosind camere de termoviziune.
Sistemul va putea fi instalat în locurile publice agglomerate și în instituții.
De asemenea, ULBS va produce aproximativ 100 litri de dezinfectant pe zi, care va fi oferit Spitalului Clinic Județean Sibiu și instituțiilor publice interesate și va pune la dispoziția medicilor de la județean o hotă necesară în testarea infectării cu coronavirus.
La Facultatea de Inginerie se produc deja suporți pentru vizierele confecționate de absolvenții și studenții universității și, în același timp, se lucrează la realizarea unui prototip de ventilator mecanic.