Confidenţialitate

Copiii din toată lumea au pierdut, în medie, aproape o treime dintr-un an şcolar din cauza pandemiei

Copiii au pierdut în medie în lume 74 de zile de învăţământ fiecare, adică aproape o treime dintr-un an şcolar, din cauza pandemiei de coronavirus, cu inegalităţi care au crescut, arată ONG-ul Salvați Copiii.

„La aproape un an de la declararea oficială a pandemiei, în continuare sute de milioane de copii nu sunt şcolarizaţi”, a atenționat marți într-un comunicat Inger Ashing, director al Save the Children, cerând să se facă o prioritate din revenirea lor în clase, scrie ziarul La Libre Belgique, citat de Rador.

La vârful pandemiei, 91% dintre elevii din lume nu erau şcolarizaţi.

Închiderea şcolilor a mărit diferenţa dintre ţările bogate şi ţările sărace, dar şi în interiorul ţărilor, între familiile bogate şi cele sărace, urbane şi rurale, copii refugiaţi sau nu, cu handicap sau fără, subliniază ONG-ul.

În Statele Unite, la începutul pandemiei de Covid-19, peste 15 milioane de elevi, de la şcoala primară la liceu, nu dispuneau de o conexiune de internet suficientă pentru a urma învăţământul la distanţă.

Copiii care trăiesc în America Latină, în Caraibe şi în Asia de Sud au pierdut aproape de trei ori mai multe zile de şcoală decât copiii din Europa Occidentală, respectiv 110 zile fără şcoală faţă de 38, arată organizaţia de apărare a drepturilor copilului, care se bazează în principal pe datele UNESCO pentru a analiza elemente din 194 de ţări.

Pe lângă că au pierdut zile de predare, minorii neşcolarizaţi sunt expuşi unui risc mai ridicat de muncă a copiilor, de căsătorie a copiilor şi alte forme de maltratare, subliniază Save the Children.

Cu trei luni înainte de Summitul G7, care se va ţine în iunie în Regatul Unit, Save the Children pledează pentru ca „liderii lumii să dea prioritate revenirii copiilor la şcoală în modul cel mai sigur posibil, în special al fetelor”.

ONG-ul mai cere ca guvernele şi donatorii să ajute Parteneriatul mondial pentru educaţie să-şi atingă obiectivul de a aduna 5 miliarde de dolari până în 2025.

„Avem nevoie de un plan de relansare substanţial pentru a redeschide şcolile în siguranţă, ţintindu-i pe cei mai săraci”, a reacţionat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, într-un comunicat.

Potrivit ei, „închiderile prelungite şi repetate ale instituţiilor de învăţământ (…) trebuie să fie făcute în ultimă instanţă şi redeschiderea lor în siguranţă să fie o prioritate”.