Organizaţia Salvați Copiii derulează mai multe proiecte prin care îi ajută pe copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi care se integrează mai greu în societate. Unul dintre aceste acestea îi vizează pe copiii de la Şcoala 127 din Bucureşti.
Micuții beneficiază de ore de terapie, de ajutor la lecţii şi de o masă caldă.
Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii, 160.000 de copii sunt abandonați în grija unui singur părinte, a bunicilor sau a altor rude, în timp ce părinții lor sunt la muncă în străinătate.
În aceste condiţii, majoritatea copiilor trec prin depresii și nu se pot adapta social.
Organizația Salvați Copiii a reușit, din 2010, să consilieze peste 7500 de copii aflați în situații limită.
Campania actuală, însă, are ca scop strângerea a 60.000 de euro din donații, sumă cu ajutorul căreia Salvaţi Copiii va putea ajuta încă 750 de copii cu ore de terapie și sprijin pentru adaptare socială.
Marius Nedelcu, fost membru al formaţiei Akcent, sprijină această campanie, prin intermediul companiei la care lucrează acum la Londra, Transfer Go.
Este o companie de transferuri financiare online internaţionale rapide, iar pe perioada campaniei, donaţiile nu vor fi comisionate indiferent de ţara din care se face transferul.
Cel mai mult suferă copiii din clasele mai mici. Cei mari par că s-au obişnuit, sau că înţeleg de ce a fost nevoie ca mama sau tata să plece.
Sorina Pechete, psiholog, spune că cel mai mult le lipseşte copiilor afectivitatea. Este şi motivul pentru care, atunci când vin la orele organizate de Salvaţi Copiii, se îmbrăţişează cu profesoarele care îi ajută să-şi facă temele.
Mai multe detalii despre campania Salvaţi Copiii găsiţi pe pagina de internet a organizaţiei, la următoarea adresă: https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/copii-cu-parinti-plecati-la-munca-in-strainatate
Foto: Salvati copiii