O copertă originală a unui album cu Asterix, intitulat Le Tour de Gaule, a fost vândută cu preţul record de 1,4 milioane de euro, în cadrul unei licitaţii organizate, la Paris, de casa Drouot.
Achiziţia a fost făcută de un colecţionar anonim, potrivit Europe 1.
Ilustrată în guaşă şi cerneală, coperta poartă semnăturile tandemului Goscinny-Uderzo, creatorii personajului Asterix.
Licitaţia prefaţează lansarea mondială, pe 19 octombrie, a celui de-al 37-lea album dedicat eroului gal, Asterix et la Transitalique.
Tintin, celebrul reporter din secolul al XX-lea, deţine cele mai multe recorduri stabilite în cadrul licitaţiilor dedicate benzilor desenate francofone. Un desen dintr-un album dedicat acestuia a fost cumpărat în mai 2014 cu peste 2,6 milioane de euro.