Confidenţialitate

COPAC: Încetați să încălcați drepturile pacienților!

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România trage un semnal de alarmă asupra situației continue de încălcare a drepturilor pacienților.

Deși în alte domenii, lucrurile au fost relaxate, nu același lucru se întâmplă și în sistemul de sănătate, susține COPAC.

Aceștia atrag atenția că în continuare sunt internate doar urgențele, iar pacienții sunt amânați până după 15 iunie, iar aparținătorii pacienților nu au voie în unitățile medicale nici în cazurile speciale care se justifica (persoane care nu se pot deplasa, nașteri, etc.).

„Tăticii nu își pot vedea copiii nici chiar dacă își fac testul COVID, iar unele mame își așteaptă disperate micuții abia după ce iese rezultatul la test. Pacienții sunt puși pe drumuri pentru a-și lua tratamentul chiar dacă sunt cazuri care nu pot face acest lucru și nu pot fi luate de familie. Pacienții cu boli infecțioase (tuberculoză, HIV, hepatite) nu au acces în spitalele unde se tratau acestea fiind spitale COVID sau suport”, se precizează într-un comunicat.

O altă problemă remarcată de COPAC este cea reprezentată de încălcarea confidențialității diagnosticului pacienților morți de COVID, prin menționarea unor diagnostice precum HIV, schizofrenie, chiar și după moarte.

Ei spun că dacă în luna martie când nu se știa exact care va fi amploarea pandemiei, aceste măsuri erau justificate, în prezent ele trebuie să înceteze.

„Autoritățile trebuie să înțeleagă în acest moment că au de gestionat un sistem de sănătate cu mulți pacienți și nu doar cu cei COVID. Ca de obicei, ne situăm într-o situație extremă: interzicem orice drept și nu ne gândim niciun moment la binele pacienților. Se pare că ne-am pierdut și bunul simț și orice urmă de umanitate în anumite cazuri, iar nouă ca reprezentanți ai pacienților acest lucru ni se pare de neacceptat. Nu mai acceptăm aceste încălcări de drepturi ale pacienților și vă solicităm urgent să luați măsuri care să corecteze aceste lucruri, care în luna iunie 2020 nu mai au nicio justificare”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

COPAC solicită Ministerului Sănătății să ia de urgență măsuri pentru a nu mai fi încălcare drepturile pacienților prin adoptarea unor reglementări care să găsească soluții la aceste probleme expuse.

Totodată, COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz de încălcare flagrantă a drepturilor pacienților.