Confidenţialitate

Copa Libertadores s-ar putea muta în Italia

Finala Cupei Libertadores, varianta sud-americană a Ligii Campionilor, a primit o ofertă pentru a se juca în Italia.

Orașul Genova le-a trimis invitații adversarelor argentiniene River Plate și Boca Juniors, după ce returul ultimului act a fost amânat, din cauza gravelor incidente violente din weekend.

Primăria genoveză scrie într-un mesaj oficial că orașul are o legătură profundă cu cele două cluburi din Buenos Aires, fondate la începutul secolului trecut de emigranți italieni, fapt care le face pe River Plate și Boca “surori gemene” cu echipele locale, Genoa și Sampdoria.

Amintim, turul finalei Copei Libertadores s-a terminat la egalitate: 2-2. A 2-a manșă trebia să se joace sâmbătă, s-a amânat pentru duminică, iar apoi pentru o dată neprecizată.

Autocarul celor de la Boca Juniors a fost atacat cu pietre de sute de fani ai lui River, iar luptele dintre poliție și suporteri lângă stadionul “Monumental” s-au soldat cu zeci de răniți.