Confidenţialitate

Copa America 2021: Argentina a triumfat în finala contra Braziliei, scor 1-0

Argentina a învins Brazilia, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în finala Copa America, scor 1-0.

Unicul gol al acestei finale, desfășurată pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în faţa a 2.000 de spectatori, a fost marcat de Angel Di Maria (’22).

Starul Lionel Messi a cucerit primul său trofeu în tricoul Argentinei, primul succes într-un turneu major obţinut de selecţionata “Albiceleste” după o aşteptare de 28 de ani.

Unicul gol al acestei finale a fost marcat în minutul 22 de Angel Di Maria, care l-a lobat pe portarul brazilian Ederson din interiorul careului, după o lungă lansare a lui Rodrigo de Paul, care i-a centrat perfect mijlocaşului lui PSG din jumătatea de teren argentiniană.

Argentina a ajuns astfel la 20 de meciuri în care nu a cunoscut înfrângerea, provocându-i totodată Braziliei, deţinătoarea trofeului, primul eşec după 13 partide, notează Agerpres, citând EFE.

Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) a anunţat sâmbătă, înaintea finalei, că argentinianul Lionel Messi şi brazilianul Neymar au fost desemnaţi cei mai buni jucători de la Copa America 2021.

Finala mică a fost câștigată de Columbia, care a învins Peru cu 3-2.