Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 8.418, în creștere cu 351.
Bilanțul epidemic al deceselor a ajuns la 417.
1.730 de persoane au fost declarate vindecate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 90.991 de teste.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 19.911 de persoane. Alte 47.139 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia).
De la începutul pandemiei, 61 de cetățeni români aflați în străinătate au murit (14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția).
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați (7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia).
Știrea se actualizează