Confidenţialitate

Coolinaria: Tartă cu Mozzarella Gourmet | VIDEO

O idee de prevenire a risipei alimentare într-un mod convenabil. Cu un quiche rapid poți să salvezi o mulțime de alimente din frigider și totodată să prepari o cină pe placul tururor. Folosim și de această dată Mozzarella Gourmet de la DELACO, o brânză, ce se îmbină perfect cu orice ingredient.

Ingrediente crustă:
•280g făină
•1 ou
•170g unt (80%grăsime) rece tăiat cuburi
•5 linguri apă rece
•1 linguriță sare

Ingrediente umplutură:
•200g Mozzarella Gourmet de la DELACO

•2 ouă bătute ușor cu furculița
•150g smântână de gătit
•câteva ciuperci
•câteva roșii cherry
•puțină ceapă verde
•condimente (sare, piper, busuioc, ciumbru)

E super bun cu bacon/prosciuto/ mușchiuleț de porc & orice altceva mai doriți.

Crustă – formă 26 cm
1.Se încorporează întâi untul în făină apoi se adaugă apă, oul și sarea și se amestecă până obținem un aluat omogen. Se formează o minge de aluat și se introduce pentru cel puțin 30 minute la frigider.
2.Aluatul se întinde cu sucitorul de lemn se adaugă într-o formă de copt, apoi se înțeapă cu o furculiță.
3.Peste acesta se așază hârtie de copt peste care se adaugă boabe de fasole/orez pentru că aluatul să nu crească.
4.Se introduce 20 minute la cuptorul preîncălzit la 180 grade.

Umplutură:
1.Se pregătește compoziția lichidă: se amestecă ouăle cu smântână lichidă și condimentele. Se lasă deoparte.
2.După cele 20 minute la cuptor, urmează cea mai fun parte – adăugăm peste crustă ce ne place sau ce dorim să salvăm din frigider.

Se adăugă în această ordine: muuuulta Mozzarella Gourmet rasă direct pe blat (astfel blatul va fi fraged, dar și cremos) roșii înjumătățite, ciuperci feliate, iar peste acestea se adaugă cu grijă (cu un polonic) compoziția lichidă formată din ouă și smântână.

Se adaugă la cuptor aprox 25-30 minute (în funcție de ingredientele adăugate) la 180 grade.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.