Confidenţialitate

Controversatul Andrew Tate, reținut în România pentru trafic de persoane

Controversatul influencer britanic Andrew Tate și fratele acestuia, Tristan, au reținuți în România, joi în cadrul unei investigații privind traficul de persoane și viol, relatează BBC.

Un avocat al acestora a confirmat reținerea.

Fost kickboxer, Andrew Tate a devenit faimos în 2016, când a fost eliminat din emisiunea tv Big Brother din cauza unui videoclip în care apărea atacând o femeie.

În ciuda acuzațiilor de misoginism, el a continuat să câștige notorietate online, rețelele de socializare interzicându-l ulterior după ce a spus că femeile ar trebui să „poarte responsabilitatea” în agresiunile sexuale.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a emis un comunicat, dar nu i-a nominalizat pe frații Tate, precizând că doi cetățeni britanici și doi cetățeni români erau suspectați că fac parte dintr-un grup infracțional axat pe traficul de persoane.

Potrivit DIICOT, poliţiştii şi procurorii au efectuat, joi, cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov la locuinţele celor 4 suspecți.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că cele patru persoane bănuite (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Poliţiştii spun că persoanele vătămate ar fi fost recrutate de cetăţenii britanici care le-au indus în eroare că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori, se arată în comunicatul amintit.

Până în prezent au fost identificate şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în martie 2022, o persoană vătămată ar fi fost constrânsă, de o persoană, în două ocazii diferite, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice, să întreţină relaţii sexuale, precizează IGPR.

De asemenea, au fost descoperite 11 autoturisme de lux, deţinute sau utilizate de cei bănuiţi.

Acţiunea operativă a fost organizată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. La acţiune au participat poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi Serviciului pentru Combaterea Traficului de Persoane, precum şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Andrew Tate s-a mutat în România în urmă cu cinci ani.

FOTO: YouTube/Piers Morgan Uncensored