Confidenţialitate

Controversata ordonanţă 13, în dezbaterea CCR

La sesizarea şefului statului şi a Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate un posibil conflict apărut între puterile executivă şi legislativă prin încercarea guvernului condus de Sorin Grindeanu de a schimba pe furiş codurile penale.

Conducerea CCR l-a invitat pe Klaus Iohannis să fie prezent la şedinţă. Discuţiile încep la ora 11.00.

Mâine, Curtea va analiza sesizarea depusă de Avocatul Poporului.

Aflat ieri în legislativ, şeful statului a cerut coaliţiei PSD-ALDE să guverneze transparent şi să găsească o soluţie la actuală criză politică, generată de ordonanţa prin care s-a încercat modificarea pe furiş a legislaţiei penale. În caz contrar, preşedintele ar urma să convoace consultări politice. În opinia sa, retragerea controversatei ordonanţe 13/2017 şi schimbarea “chinuită a unui ministru” – aluzie la cel al Justiţiei – ar fi prea puţin.

Soarta lui Florin Iordache în guvern ar urma să fie decisă, de altel, după moţiunea de cenzură a opoziţiei.

Dezbaterea şi votul asupra documentului sunt programate astăzi, prilej pentru premierul Sorin Grindeanu să li se adreseze contestatarilor şi susţinătorilor.

A 8-a seară consecutivă de proteste a adunat 5.000 de bucureşteni la Piaţa Victoriei. Manifestaţii ale indignaţilor au fost organizate şi în alte oraşe, amploarea scăzând, totuşi, faţă de zilele trecute.

Au continuat şi protestele susţinătorilor actualului guvern. Aproape 2.000 de persoane s-au reunit în faţa intrării principale la Palatul Cotroceni.

Agenţia News.ro dezvăluie că mai mulţi mnifestanţi au fost aduşi în zonă cu microbuze având numere de Dolj.

Direcția Juridică a Consiliului Superior al Magistraturii susține, într-un punct de vedere referitor la ordonanța de abrogare a OUG 13, că în cazul în care actul normativ de abrogare (Ordonanța 14) va fi respins, ordonanța 13 intră în vigoare.

Juriștii CSM fac referire la alin. (3), art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.”

Astfel, precizează Direcția Legislație, „în cazul în care Parlamentul nu aprobă OUG nr. 14/2017 , OUG nr. 13/2017 își va produce efectele în integralitate”.