Fiscul a început să aplice Legea Prevenției, chiar dacă nu a intrat încă în vigoare.
În minivacanța de 1 mai, aproape jumătate dintre firmele de pe litoral, verificate de inspectorii antifraudă, au primit avertismente în loc de amenzi.
Doar firmele cu nereguli grave au fost amendate.
Sute de controale au avut loc în toată țara în perioada 28 – 30 aprilie, însă, cum era de așteptat, inspectorii fiscului s-au axat pe litoral, fiind verificate 48 de firme.
Într-un comunicat de presă, Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că Direcția Antifraudă a acționat în spiritul legii prevenției, chiar dacă nu intrat în vigoare.
Prin urmare, 45% dintre firmele controlate au primit doar avertismente, deși legea actuală prevedea amenzi.
Restul firmelor de pe litoral – unde au fost descoperite abateri grave – au fost amendate cu aproape 130.000 de lei.
La nivel național, s-au dat amenzi de aproximativ 1.200.000 lei.
Totodată a fost suspendată activitatea pentru 9 firme – unele nu emiteau bonuri fiscale, altele vindeau băuturi alcoolice nemarcate.
Legea prevenției prevede, între altele, că firmele nu vor mai fi sancţionate imediat de către autorităţi, în cazul unor nereguli. Mai întâi vor fi consiliate de autorități, apoi vor avea până la 3 luni la dispoziție să rezvolve problemele. Abia apoi se va trece la amenzi.