Confidenţialitate

Contractul de achiziție a corvetelor: Ministerul Apărării așteaptă răspunsul Naval Group

Se apropie termenul la care asocierea Group Naval Franța-Șantierul Naval Constanța trebuie să lămurească MApN dacă semnează contractul de achiziție a celor patru corvete, în valoare de 1,2 miliarde de euro.

La întâlnirea cu omologul său francez, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a menționat că în discuție ar mai fi  doar câteva clauze a căror rezolvare, în actualul context geostrategic, trebuie urgentată, după cum relatează corespondenta Europafm, Ghiulfer Predescu.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Au trecut trei ani de când asocierea Group Naval Franța- Șantierul Naval Constanța a câștigat contractul cu MApN privind construirea a patru corvete și modernizarea fregatelor Regina Maria și Regele Ferdinand. Monitorulapărării.ro menționa recent că MApN şi-a pierdut răbdarea și a dat termen 31 ianuarie pentru semnarea contractului.

„Din punctul de vedere al MApN, totul e pregătit, banii sunt alocați, există un termen până când Naval Group trebuie să dea un răspuns ferm”, a declarat și purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, colonelul Corneliu Pavel.

Problema nu e la MApN, e la Constanța, spun surse din ministerul Apărării.

Cei de la Șantierul Naval Constanța ar fi solicitat celor de la Group Naval renegocierea unor clauze de garanții și nu cad la pace.

A trecut timpul iar costurile nu mai sunt cele din 2019.
„Uitați-vă ce s-a întâmplat cu prețul metalului, au crescut prețurile. De la câștigarea licitației până in prezent au crescut salariile cu 25% în SN Constanta. Astea sunt niște chestiuni concrete care s-au intamplat in aceasta perioadă in care deja ar fi trebuit ca prima corvetă să fie gata”, a comentat, pentru Europa Fm, președintele CCIR, Mihai Daraban.

El a lucrat în urmă cu mulți ani la compania care a câștigat licitația pentru corvete:

Partea română să înțeleagă nevoia de plăți cu celeritate pentru că sunt niște achiziții care trebuie făcute. Vedeți, sunt patru corvete. Când se dă comandă la motorul principal, se dă la patru”.

Nu există, teoretic, nici un termen pentru semnarea contractului , potrivit navaliștilor constănțeni.

Se poate amâna pînă la sfârșitul lui februarie.

În caz contrar, conform HG privind corvetele, MApN se va îndrepta către următorul clasat, compania olandeză Damen.