Confidenţialitate

Contrabandă cu bomboane contrafăcute și alte bunuri, în valoare de 4 milioane de lei, descoperită în portul Constanța Sud-Agigea. Marfa ar fi ajuns în România și Ucraina | GALERIE FOTO

Contrabandă uriașă cu bomboane contrafăcute, descoperită de vameșii din portul Constanța Sud-Agigea. Marfa, în valoare de aproape 4 milioane de lei a fost confiscată, în urma controalelor făcute la trei containere care urmau sa ajungă in România și Ucraina.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De fapt, într-o singură zi, inspectorii vamali din portul Constanța Sud au reușit să confiște peste 13 tone de bomboane, cinci tone de pahare din carton și 3000 seturi lenjerii de pat.

La controlul fizic efectuat în trei containere aduse cu vaporul din China, vameșii au avut suspiciuni că marfa este contrafăcută, copiind mărci protejate la nivel internațional.

Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost vândute pe piaţă la preţul unui produs original, este de aproape 4 milioane de lei.

Așa că autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute și a trimis mai multe exemplare spre expertizare. La finalizarea cazurilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Până atunci, marfa rămâne în custodia Vămii, în depozitele de mărfuri confiscate din port. Vameșii atenționează că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța oamenilor.

Sursa colaj foto: Facebook / Autoritatea Vamală Română

Citește și: Criză acută de personal pe litoral înainte de începerea sezonului estival | AUDIO