19/03/2015
Pe de o parte, consumatorii vor avea posibilitatea să compare preţurile din magazine și să le aleagă pe cele mai mici. Pe de altă parte, prețurile ar urma să scadă ca urmare a creşterii concurenţei între magazine.
‘
Fără a avansa o dată, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, afirmă că acest sistem va fi implementat la un moment dat, indiferent dacă marile lanțuri de retail vor sau nu.
‘
De cealaltă parte, un reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale a declarat, într-o conferință, că sunt multe întrebări care nu au încă un răspuns. Intenția este bună, însă poate duce la situații nedorite, a avertizat el.