Confidenţialitate

Consultații medicale nedecontate din 3 ianuarie

Din 3 ianuarie, medicii de familie anunță că nu mai acordă servicii decontate de casele de asigurări de sănătate.

N-au fost semnate actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii încheiate cu casele judeţene.

La mai mult de o lună de la protestul medicilor, principalele lor revendicări nu şi-au găsit rezolvarea.

Mai mult, în proiectul de buget pe 2018, în loc ca sumele alocate asistenţei medicale primare sa creasca de la 5.7% la 10% din Fondul de Sănătate, se prevede o stagnare la 5.8%, atrag atenţia medicii de familie.

Societatea Naţională de Medicina Familiei acuza CNAS, Guvernul şi Parlamentul că  ignoră soarta a peste 25.000 de medici şi asistenţi care oferă servicii medicale întregii populaţii a României, organismele reprezentative ale medicilor de familie considerind această atitudine o jignire majoră adusă pacienţilor şi profesioniştilor din medicina familiei.