Confidenţialitate

Consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea noului premier

Președintele Klaus Iohannis a chemat astăzi partidele parlamentare la consultări în vederea desemnării unui nou candidat la funcția de prim-ministru, după demiterea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură.

Tot astăzi șeful statului va anunța și varianta pentru care optează ca să conducă viitorul Cabinet.

Astfel, de la ora 12:00, șeful statului va discuta cu reprezetanții PNL, urmând ca în cursul zilei să aibă consultări și cu reprezetanții PSD, USR, UDMR, PMP, Pro România, dar și cu grupul minorităților.

Potrivit anunțului făcut de Administrația Prezidențială, prima delegație care va fi primită de Klaus Iohannis joi este cea a liberalilor. Reprezentanții PNL sunt așteptați la Cotroceni la ora 12.00.

La 12.45, Klaus Iohannis va primi la consultări delegația formată din membrii PSD.

Totodată, celelalte partide parlamentare vor fi primite de șeful statului după următorul program:
„• Ora 13.30 – Uniunea Salvați România (USR);
• Ora 14.15 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 15.00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);
• Ora 15.45 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
• Ora 16.30 – Grupul parlamentar Pro Europa;
• Ora 17.15 – Grupul parlamentar al minorităților naționale”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Consultările de la Cotroceni au loc după ce Parlamentul i-a retras încrederea Guvernului Orban, prin adoptarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD și UDMR.

Potrivit articolului 103 din Constituția României, „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

„ Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, mai prevede Constituția.

PSD și Pro România vor merge la consultări cu propunerea de prim-ministru în persoana rectorului SNSPA Remus Pricopie, a anunțat miercuri Marcel Ciolacu.

Klaus Iohannis a afirmat, însă, că dacă partidele parlamentare vor refuza ideea declanșării alegerilor anticipate, atunci propunerea de premier pe care o va face va fi tot din partea PNL.