Confidenţialitate

CONSTANȚA: O tânără și-a prins capul în sistemul de decapotare al mașinii

O tânără a fost spitalizată în stare gravă la Constanța, sâmbătă dimineața, după ce și-a prins capul în sistemul de decapotare al unei mașini.

Incidentul s-a produs într-o intersecție din orașul de la malul mării.

Victima a fost dusă în comă la spital.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare de către pasagera din dreapta-față, capul i-a fost prins între haion și sistemul de decapotare. Femeia are 32 de ani și a fost transportată la spital în stare comatoasă”, au transmis polițiștii.

Potrivit polițiștilor, în mașină se aflau trei femei și șoferul.