Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în noaptea de luni spre marţi, în municipiul Constanţa, în care au fost implicate o autospecială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean aflată într-o misiune şi un autoturism.
“În jurul orei 00,00, am fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Soveja din municipiul Constanţa. Din primele informaţii, impactul s-a produs între o autospecială de poliţie, care se deplasa în misiune, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şi un autoturism, care se deplasa dinspre bulevardul Aurel Vlaicu, către Alexandru Lăpuşneanu. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a poliţistului din dreapta, precum şi a unui pasager din autoturism”, a informat IPJ Constanţa.
“La faţa locului au fost alocate două echipaje de prim ajutor, un SMURD B din cadrul Detaşamentului Palas şi un SMURD B de la Detaşamentului Fripis. Sosiţi la faţa locului colegii au găsit două victime care au fost evaluate medical şi, ulterior, au fost transportate la spital cu traumatisme craniene, conştiente, cooperante”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”, adaugă comunicatul.