Confidenţialitate

Constanța: Mai multe localități au rămas fără apă din cauza viscolului

Situație alarmantă în județul Constanța aflat sub cod roșu de viscol puternic.

Pe lângă decizia de închidere a drumurilor județene, naționale și a celor două autostrăzi, autoritățile anunță blocarea alimentării cu apă a populației.

Zeci de localități sunt fără curent electric motiv pentru care apa nu mai poate fi furnizată prin stațiile de pompare.

În județul Constanța, 33 de localități au rămas fără apă potabilă.

Regia Județeană de Apă anunță că și în municipiul Constanța a căzut tensiunea la toate sursele de alimentare.

În aceste condiții, toți consumatorii din oraș vor rămâne fără apă la robinete în aproximativ 2 ore.

Abonații sunt asigurați că alimentarea cu apă va fi reluată la parametri optimi imediat ce echipele furnizorului de energie vor reuși să repună în funcțiune liniile de tensiune.

Numai că, în județul Constanța, 62 de localități sunt fără energie electrică din cauza viscolului deosebit de puternic.

În Tulcea, sunt 44 de localități fără curent.

Peste tot se acționează pentru remedierea avariilor.

Situația e dramatică în Dobrogea. Totul este paralizat. Dispeceratele ISU Tulcea și Constanța sunt asaltate de apeluri de ajutor.

Sute de pompieri și echipe de intervenție acționează cu toate mijloacele pentru deblocarea drumurilor, salvarea persoanelor blocate în nămeți, degajarea copacilor care blochează arterele rutiere.

Porturile sunt închise. Valurile uriașe din largul mării pun în pericol și activitatea de pe platformele marine pe care lucrează cel puțin 150 de oameni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: ISU Constanța