Direcția de Sănătate Publică Constanța a cerut marți ca femeile însărcinate în ultimul trimestru sau persoanele care prezintă diverse riscuri să fie internate în spitale înainte ca vremea să se înrăutățească.
Măsura vine în contextul în care județul Constanța se va afla din această seară sub avertizare cod portocaliu de viscol.
Potrivit DSP Constanța, este nevoie ca femeile însărcinate să fie evaluate clinic de medicii de familie.
“Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa solicită pe această cale medicilor de familie care au în evidenţă gravide cu reşedinţa în mediul rural, să evalueze clinic gravidele, iar pentru gravidele cu risc obstetrical crescut sau sarcina ultim trimestru/peste 30 săptămâni se vor lua măsuri pentru internarea acestora la cea mai apropiată unitate sanitară cu paturi, iar acolo unde situaţia o va impune se va solicita sprijinul autorităţilor locale (primărie) pentru a asigura în condiţii favorabile transportul acestora către unităţile sanitare cu paturi, respectiv: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf.Apostol Andrei Constanţa, Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul Orăşenesc Cernavodă, Spitalul Orăşenesc Hârşova”, se arată în comunicatul instituției.
Totodată, DSP cere sprijinul autorităţilor locale pentru asigurarea transportului gravidelor la cea mai apropiată unitate medicală.
“Totodată, solicităm sprijinul tuturor autorităţilor locale de pe raza judeţului Constanţa în vederea mobilizării gravidelor din raza teritorială şi asigurarea transportului cu mijloacele din dotare la cea mai apropiată unitate sanitară. De asemenea, solicităm asigurarea adăposturilor de noapte solicitanţilor – cazuri sociale, care nu au indicaţie de internare”.
Săptămâna trecută, când județul Constanța a fost serios afectat de viscol, autorităţile au intervenit pentru a transporta la spitale peste 20 de femei însărcinate care nu putea ajunge din cauza drumurilor înzăpezite.