Confidenţialitate

Constanța: Cel mai mare centru de vaccinare anti-COVID a devenit funcțional

Amenajat la Pavilionul Expozițional de pe Bulevardul Mamaia, acesta va prelua fluxurile de la Spitalul Militar Modular. Autoritatile au ajuns la concluzia că Pavilionul Expozițional este mult mai potrivit pentru numărul mare de persoane care vor să se imunizeze, mai ales ca se preconizeaza creșterea capacității de vaccinare.

Persoanele programate la vaccinare în unitatea modulară de pe Stadionul „Portul” nu își pierd rândul, anuntă Prefectura. Acestea vor fi înștiințate prin SMS să se prezinte la noua adresă.

În noul centru vor fi asigurate, în primă fază, 8 fluxuri de vaccinare, prin care vor fi imunizate 576 de persoane pe zi. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, se vor adauga încă 6 noi fluxuri.

De altfel, Pavilionul Expozițional poate ajunge până la o capacitate de 40 de fluxuri de vaccinare.

Până acum, în județul Constanța au fost facute peste 32.400 de doze de vaccin, din care 380 cu vaccinul dezvoltat de Moderna, iar restul cu Pfizer. Numărul total al persoanelor vaccinate în județ se apropie de 27.000.