Incendiul violent de la Constanța în care un locaș de cult din nordul orașului a ars ca o torță a scos la iveală mai multe nereguli aflate acum în atenția Poliției și a ISU Dobrogea. În timp ce poliția a început investigațiile într-un dosar de distrugere din culpă, inspectorii pompieri au constatat că flăcările au distrus o construcție din lemn și nu din zidărie, așa cum figura în avizul dat de ISU.
Incendiul a izbucnit duminică în timpul slujbei de Liturghie, la care asistau zeci de credincioși. Părintele Andrei spune că totul s-a petrecut rapid.
”Noi am văzut direct focul că eram in altar. A izbucnit la intrarea în biserică. Până la altar, ne-au anunțat oamenii că deja arde biserica”.
La fața locului au ajuns urgent mai multe echipaje ale ISU Dobrogea cu autospeciale de stingere, o automacara, ambulanțe SMURD și SAJ. Focul se manifesta cu o violență ieșită din comun. Credincioșii se autoevacuaseră, alte 11 persoane dintr-un bloc alăturat au ieșit singure iar patru locatari au fost scoși de pompieri.
„40-50 de persoane cred că erau. Am ieșit cu toții, e bine că nu sunt victime. O femeie s-a ars puțin pentru că încerca să stingă focul. S-a ars la mână, dar e aici”, mai spunea duminică părintele Andrei.
La scurt timp de la violentul incendiu care a distrus biserica și a afectat mai multe apartamente din blocul vecin, polițiștii constănțeni au aflat de unde s-a declanșat focul: un scurtcircuit la priza unui frigider din incintă.
S-a deschis o anchetă pentru distrugere din culpă.
În ultimii cinci ani, preotul paroh al bisericii Sf Ecaterina a fost sancționat cu avertisment de 9 ori de către ISU Dobrogea.
Printre neregulile constatate, pompierii menționează că biserica improvizată funcționa fără solicitarea și obținerea autorizației de securitate la incendiu, nu era organizată activitatea de apărare împotriva incendiilor, stingătoarele nu erau verificate, instalația electrică era exploatată cu deficiențe și improvizații.
Autorizație de securitate la incendiu exista doar pentru lăcaș de cult, nivel parter, construcție din beton. Apoi s-a mai cerut un aviz, spune Oana Manoilă de la ISU Dobrogea:
„Deși a fost emis un aviz pentru un lăcaș social s+p+2e, în teren existau, de fapt, niște anexe cu regim de înălțime parter. Totodată, în aviz figurează o construcție din zidărie, iar în teren era o construcție din lemn”.
Acea construcție din lemn a ars ca o torță. Zeci de enoriași, aflați la slujba Liturghiei au reușit să se salveze. Cercetările continuă:
„În perioada următoare, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Dobrogea vor derula un control pentru verificarea legalității funcționării pe linia securității la incendiu”.
Arhiepiscopia Tomisului a transmis că nu are de făcut nici un comentariu. Doar că preoți parohiei vor oficia slujbele religioase la paraclisul parohiei “Sf. Împărați” din zona „km 4-5”, în celălalt capăt al orașului.
„Preoții bisericii arse în incendiu au comunicat Arhiepiscopiei Tomisului că parohia „Sf Ecaterina” se va implica în recuperarea prejudiciului cât și în reparațiile necesare apartamentelor din blocul vecin, afectate de incendiu”, a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu.