Noul acvariu va fi ridicat în apropierea Delfinariului, pe o suprafață de 2.600 de metri pătrați. Vizitatorii vor trece prin tuneluri transparente, spune directorul instituției, Adrian Bîlbă:
„La intrare vom avea două bazine. Un bazin cu ecosistem deltaic și unul amazonian. Pești de apă dulce. Mai departe vor fi pinguini. Printr-un tunel vedem pești de Marea Neagră. Ieșim într-un atriu și vedem următorul bazin. Acolo vom avea oceam planetar, rechini, pești lună”.
Vechiul acvariu, din imediata apropierea a Cazinoului din Constanța este prea mic. Și totuși, potrivit biologului Bianca Said, are vizitatori fideli:
„Cea mai mare atracție o are bazinul de corali, peștii viu colorați, care sunt atracția mai alers pentru copilași. Avem turiști pe toată perioada anului”.
Contractul de proiectare al noului acvariu, in valoare de 530.000 fără TVA a fost deja atribuit a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu:
„Proiectantul va trebui să găsească o soluție tehnică care să se încadreze la o valoare maximă de 15 milioane de euro pentru întregul obiectiv de investiții”.
In noul Acvariu vor fi amenajate și spații de joacă pentru copii, inclusiv un teatru destinat acestora. Intenția autorităților este ca Delfinariul, noul Acvariu și microrezervația din incintă să devină principalele puncte de atracție turistică de pe litoral.