Confidenţialitate

Constanța: Angajat al LPF și fost bodyguard al Angelinei Jolie, mort într-un accident

Accidentul s-a produs vineri seară între localităţile Tariverde şi Mihai Viteazu din județul  Constanța. Au fost implicate un autoturism condus de Cătălin Dan Gemănar, în vârstă de 48 de ani şi un tren de marfă, ce se deplasa de la Medgidia la Tulcea. La faţa locului, s-au deplasat o autospecială, un echipaj de descarcerare şi ambulanţe.

Șoferul care conducea mașina ce aparţinea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, era angajat al LPF, iar pe pagina sa de Facebook apare în imagini cu Angelina Jolie în perioada când bărbatul a lucrat la o firmă de securitate şi asigura protecţia artistei.

Echipele de intervenţie ajunse în zonă au stabilit că în accident un bărbat, şoferul autoturismul, a murit pe loc. De asemenea, în urma impactului puternic, maşina a fost distrusă.

Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.