Poliţiştii de frontieră constănţeni au prins 14 irakieni care au intrat ilegal în ţară, ei fiind însoţiţi şi de cinci călăuze bulgare, care urmau să-i transporte până în Germania.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, o echipă formată din lucrători ai Postului de Poliţie Albeşti i-a informat pe poliţiştii de frontieră că în apropierea localităţii de frontieră Albeşti au identificat 14 persoane care se deplasau pe jos şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
O patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia a preluat persoanele reţinute şi s-a stabilit că grupul de persoane este format din cetăţeni irakieni, trei bărbaţi, cinci femei şi 6 copii.
De asemenea, în zonă a fost identificat în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau patru cetăţeni bulgari cu vârste cuprinse între 31 şi 42 de ani.
Totodată, în Mangalia a mai fost identificat un microbuz Mercedes Sprinter, în care se afla un alt cetăţean bulgar în vârstă de 28 ani.
Cetăţenii irakieni au declarat că intenţionau să ajungă în Germania după ce au trecut ilegal frontiera din Bulgaria și că urmau să fie preluați şi transportați cu cele două autovehicule până în apropierea frontierei de vest.
Poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii irakieni, respectiv trafic de migranţi pentru cei cinci bulgari.
Conform Acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii irakieni au fost predaţi autorităţilor bulgare pentru continuarea cercetărilor.
Autoturismele respective au fost confiscate, iar călăuzele bulgare au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.