Consiliul UE a aprobat, marți, lista persoanelor nominalizate pentru funcțiile de comisari europeni, unde din partea României este propusă Rovana Plumb, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
„Consiliul a aprobat astăzi (marți – n.r) lista persoanelor care sunt propuse pentru a fi desemnate membri ai Comisiei până la 31 octombrie 2024. Potrivit articolului 17(7) din Tratatul Uniunii Europene, list este adoptată de Consiliu în consens cu președintele ales al Comisiei. Președintele ales Ursula von der Leyen și-a dat acordul asupra draftului listei comisarilor desemnați ieri (luni – n.r.)”, se arată în comunicat de presă publicat, marți, pe site-ul Consiliului UE.
Ursula von der Leyen urmează să prezinte, marţi, de la 13.00, ora României, componenţa Colegiului comisarilor europeni. Rovana Plumb apare pe lista propunerilor de comisari europeni din partea României, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Parlamentul European trebuie să își dea acordul pe întregul Colegiu al Comisarilor, inclusiv președintele și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate/ vicepreședintele Comisiei Europene. Aceasta este precedată de audieri ale comisarilor desemnați în comisiile parlamentare de specialitate, potrivit Regulii 125 a Regulamentului Parlamentului. Odată ce Parlamentul European și-a dat consimțământul, Consiliul European numește formal Comisia Europeană, conform Articolului 17 (7) din Tratatul Uniunii Europene (TUE)”, conform sursei citate.
Sursa menționată mai arată că „Josep Borrell (Spania) a fost desemnat Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate de Consiliul European în consens cu președintele ales Ursula von der Leyen (Germania)”.
Comisarii europeni nominalizați de Ursula von de Leyen urmează să fie audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului European în perioada 30 septembrie – 8 octombrie, potrivit publicației Le Monde.