Confidenţialitate

Consiliul JAI : investigarea reţelelor teroriste se va face prin eforturi naţionale comune ale agenţiilor specializate din statele membre

Intensificarea schimbului de informații între țări pentru combaterea terorismului și implicarea comună a polițiștilor din statele membre în anchetarea atacurilor de la Bruxelles– sunt câteva din măsurile adoptate de membrii Consiliului JAI. România a fost reprezentată la reuniunea extraordinară de ministrul Justiției, Raluca Prună, și ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă. Reuniunea a avut loc ca urmare a atacurilor teroriste de marți din capitala belgiană.

Investigarea reţelelor implicate în atentatele de la Bruxelles şi Paris şi a altor reţele similare se va face prin eforturi naţionale comune ale agenţiilor specializate din statele membre. În cadrul Centrului European pentru Combaterea Terorismului din cadrul Europol va fi deci înfiinţată o echipă comună formată din experţi naţionali. Aceasta va monitoriza amenințările din partea luptătorilor străini, fluxurile de finanțare a terorismului și traficului de armament, precum și propaganda online.

Un rol cheie în lupta împotriva terorismului îl vor juca unităţile de informaţii privind pasagerii, iar o directiva prin care acestea sa comunice intre ele va fi adoptată în săptămânile următoare.

Declarația comună a Consiliului JAI mai prevede urgentarea măsurilor de completare și aplicare rapidă a legislației privind combaterea terorismului. Vor fi intensificate schimbul de informații și colaborarea între structurile naționale și agențiile internaționale specializate în combaterea terorismului. Controlul achiziției și posesiei de arme va fi supravegheat mai strict și va fi dezvoltat parteneriatul pentru combaterea terorismului între Uniunea Europeană și statele din Nordul Africii, Orientul Mijlociu și Balcanii de Vest.