Consiliul General al Municipiului București a aprobat în ședința de astăzi hotărărea „Donează Plasmă, Salvează Viață”, un program care se adresează pacienților infectați cu Covid-19. Bugetul proiectului este de 2,4 milioane de lei.
Proiectul a fost aprobat cu 33 de voturi pentru (PSD-ALDE, PMP), 5 voturi împotrivă și 7 abțineri (USR și PNL).
„România se confruntă, de ani buni, cu o criză permanentă de sânge și plasmă. Operații foarte grele erau amânate și înainte de pandemie din cauza lipsei sângelui și a plasmei necesare. În ultimii patru ani, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a realizat numeroase campanii de promovare a donării de sânge, în colaborare cu Asociații naționale de pacienți, dar rezultatele nu au fost cele așteptate.
Din acest motiv, ca și alte state europene, am decis să acordăm un stimulent financiar în valoare de aproximativ 1.000 de euro, echivalent în lei, sub formă de tichete, prin care oamenii care donează își pot achiziționa mancare și vitamine pentru revigorarea organismului” a declarat Gabriela Firea, la începutul ședinței. Inițiativa a aparținut Primarului General, care și-a anunat intențiile prin intermeidul unei postări pe Facebook.
Programul se adresează unui număr de 500 de beneficiari cu domiciliul stabil sau viză de reședință în Municipiul București, obținută cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect.
Proiectul „Donează Plasmă, Salvează Viață” se va derula pe parcursul anului 2020,cu posibilitate de prelungire, în baza unui regulament care va fi elaborat în termen de 10 zile de la aprobarea programului.