Confidenţialitate

Consiliul Concurenței verifică un posibil cartel al medicilor de familie

Investigație pe piața serviciilor medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi plătite direct de consumator. Consiliul Concurenței verifică o posibilă înţelegere între două patronate ale medicilor de familie. Cele două societăți ale medicilor de familie ar fi stabilit aceleași tarife pentru diverse servicii medicale.

 

Ancheta este în etapa preliminară – până acum, au fost verificate sediile Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie din Bucureşti şi din ţară, de unde au fost ridicate mai multe documente.

Suspiciunea că doctorii de familie s-ar fi înțeles asupra tarifelor pentru diverse servicii medicale a apărut în urma unei analize sectoriale pe piața serviciilor de asistență medicală.

În urma acestei analize, Consiliul Concurenței a venit cu mai multe recomandări. Astfel, autoritatea consideră că trebuie revizuite prevederile referitoare la stabilirea unui număr minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie. O altă recomandare se referă la elaborarea unor reglementări prin care să se stabilească, la nivel naţional, o listă care să cuprindă serviciile medicale pe care un cabinet medical le poate desfăşura contra cost.

Instituția consideră că principalul aspect care ar trebui să influenţeze alegerea unui cabinet de medicină de familie este oferta de servicii medicale prestate în acel cabinet.