În plină mişcare împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei care-i vizează pe afro-americani în SUA, filmul ”Pe aripile vântului” (”Gone With The Wind”) a fost retras de pe platforma de streaming HBO Max, relatează France Presse.
Adaptare pentru marele ecran de Victor Fleming, după romanul omonim al lui Margaret Mitchell, lungmetrajul de 3 ore şi 58 de minute, apărut în 1939, este considerat de unele voci drept rasist și revizionist, întrucât prezintă o versiune cosmetizată a sclaviei, în care personalul din casă este foarte satisfăcut de soarta sa şi este tratat ca angajaţi obişnuiţi.
Reinterpretarea unei perioade sumbre din istoria americană este opera unor mişcări foarte organizate, în foste state confederate, care au depus eforturi să prezinte într-o lumină favorbailă Sudul de dinainte de Războiul de Secesiune.
”«Pe aripile vântului» este produsul epocii sale şi prezintă prejudecăţi rasiste care erau comune în societatea americană”, a declarat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al HBO Max, explicând retragerea acestui lungmetraj, laureat cu 8 premii Oscar.
HBO Max consideră că menţinerea acestui film în catalogul său ”fără explicaţii şi fără denunţarea acestei reprezentări ar fi iresponsabilă”.
Platforma intenţinează să reposteze filmul online însă cu o contextualizare, în vederea restituirii operei epocii sale.
Filmul urmează să fie prezentat integral, întrucât a se proceda altfel ar însemna ”să se procedeze ca şi cum aceste prejudecăţi n-ar fi existat vreodată”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Pelicula este în continuare accesibilă pe alte platforme de streaming.
”Gone With the Wind” rămâne filmul cu cele mai ridicate încasări din istorie, în cazul în care se ia în calcul inflaţia, cu 3,44 miliarde de dolari.