Confidenţialitate

Conservatorii britanici sunt încrezători că David Cameron va rămâne premier

Citaţi de BBC, liderii Partidului Conservator se declară încrezători că au câştigat alegerile din Marea Britanie, iar David Cameron va rămâne în fruntea guvernului.

Potrivit estimării comunicate la închiderea urnelor, formaţiunea şi-a adjudecat 316 mandate, un scor peste aşteptări. Dacă acest lucru se confirmă, conservatorii ar putea forma un guvern minoritar.

În schimb, laburiştii vor avea doar 239 de fotolii în Camera Comunelor.

Pe locul al treilea s-a clasat Partidul Național Scoțian, care a militat pentru ruperea Regatului Unit, cu 58 de locuri în Parlamentul britanic.

La rândul lor, liberal-democraţii ar mai rămâne cu numai 10 din cele 57 de mandate deţinute în prezent, potrivit exit-poll-ului, estimare în care aceştia nu cred.

Partidul naționalist UKIP a obținut doar două mandate, unul dintre acestea revenindu-i controversatului lider Nigel Farage.