Confidenţialitate

Conservatorii naţionalişti, la putere în Polonia, au câştigat alegerile legislative

Conservatorii naţionalişti, la putere în Polonia, au câştigat alegerile legislative de duminică şi ar urma să-şi menţină chiar și majoritatea absolută din Parlament, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Cu 43,6% din voturi, Partidul Lege şi Justiţie al președintelui Jaroslaw Kaczynski ar urma să deţină mai mult de jumătate din locurile din camera inferioară a parlamentului.

Rezultatul alegerilor din Polonia nu este o surpriză. Conservatorii partidului de guvernamant Lege si Justitie, condus de Jaroslaw Kaczynski, au avut mari şanse de câştig încă de la început.

Ei şi-au mobilizat alegătorii din mediul rural, promovand valorile familiei si introducand o serie de masuri de protectie sociala, inclusiv cresterea pensiilor si salariului minim.

De cealaltă parte, Opozitia formata din Coalitia Civica – s-a sprijinit pe locuitorii din marile orase, deranjaţi de reformele controversate ale Puterii, printer care cea a sistemului judiciar.

De-altfel, și Uniunea Europeană a criticat actuala guvernare pentru atacurile la adresa independenței justiției și a presei, Polonia devenind, în același timp, mai puțin primitoare pentru minoritățile sexuale și etnice.

Până şi scriitoarea Olga Tokarczuk, care a primit joi Premiul Nobel pentru Literatura, s-a implicat, indemnandu-şi compatriotii sa voteze şi sa aleaga cu intelepciune “intre democratie si autoritarism”, adaugand ca acesta este “cel mai important” scrutin post-comunist.