Confidenţialitate

Conservatorii tânărului Sebastian Kurz câștigă alegerile din Austria

Conservatorii austrieci au câștigat alegerile legislative organizate duminică, cu un scor estimat la 37%, după cum indică exit-poll-urile.

Sebastian Kurz are șansa de a reveni în fruntea guvernului, dacă va reuși să își găsească aliați, notează France Presse.

În vârstă de 33 de ani, tânărul politican a mai fost cancelar până în iunie.

Executivul său a fost debarcat din cauza răsunătorului scandal “IbizaGate”, care a forțat naționaliștii de extremă-dreptă să se retragă de la guvernare în Austria. Rezultatul FPÖ la acest scrutin legislativ este de 16%, cu 10 puncte procentuale mai slab decât la cel din 2017.

Social-democrații austrieci se clasează pe locul secund, cu aproape 22% din voturi.

În schimb, Verzii revin în Parlamentul de la Viena. Dacă în urmă cu 2 ani, aceștia nu treceau pragul de 4%, acum au obținut în jur de 14% din voturile exprimate.

Neos, formațiune liberală, intră în noua formulă parlamentă, fiind creditată cu 7% din sufragii.