Campionul mondial la arte marțiale mixte, Conor McGregor a fost suspendat o lună, din motive medicale, după meciul pierdut în weekend în fața rusului Khabib Nurmagomedov.
Organizatorii luptei pentru titlul categoriei mijlocii, divizia “UFC”, anunță că irlandezul nu mai are voie să se antreneze la capacitate normală, în urma înfrângerii prin ștrangulare în gala de la Las Vegas.
Totodată, McGregor riscă să fie susendat de către Comisia Atletică din Nevada și să piardă cele două milioane și jumătate de euro câștigate, din cauza incidentelor de la finalul meciului.
Amintim, imediat după ce el a abandonat, a izbucnit o încăierare între staff-urile sportivilor și chiar între spectatori, fiind nevoie de forțele de ordine pentru a opri bătaia.
Nurmagomedov riscă și el o pedeapsă dură fiindcă a sărit gardul ringului pentru a-l lovi pe antrenorul adversarului, care i-a jignit religia și familia.
Șeful organizației Ultimate Fighting Championship, Dana White a refuzat la final să ofere centura învingătorului.