De când Turcia a anunțat că nu-i va mai împiedica pe migranți să ajungă în Europa, cel puțin zece mii de refugiați sirieni au încercat să intre în Grecia.
În acest context, au avut loc confruntări violente între polițiștii greci și migranți la granița cu Turcia, în ultimele zile. Grănicerii eleni au folosit în repetate rânduri gaze lacrimogene pentru a dispersa migranții care vin dinspre Siria prin Turcia, iar tensiunile în zonă sunt în creștere.
Președintele Turciei a ameninţat că fluxul de migranți este abia la început și a susținut totodată că milioane de migranți se vor îndrepta spre Europa. Atena a cerut în acest context ajutor de urgenţă Uniunii Europene.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat astăzi că România va oferi ajutor Greciei, pentru a putea gestiona criza.
Jurnalistul Mircea Barbu este corespondentul special al publicației Libertatea la granița dintre Grecia și Turcia. Acesta povestește care este situația în acest moment: