Confidenţialitate

Conflict deschis între angajaţii SRR şi conducerea interimară

Sindicatul Liber din Societatea Română de Radiodifuziune acuză actuala conducere interimară a instituţiei de nerespectarea contractului colectiv de muncă, solicitând demiterea directorului general interimar al SRR.

Georgică Severin este acuzat, totodată, că a PSD-izat Radio România Actualităţi printr-o ‘cenzură editorială’.

Disputa a ajuns pe masa instanţei.

Confederaţia Naţională Sindicală ‘Cartel Alfa’ susţine revendicările sindicatului SRR.

Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentul, se semnalează că actuala conducere interimară a SRR încalcă prevederile CCA, intimidează angajaţii cu schimbări de organigramă cu ‘parfum de restructurare’, dar şi jurnaliştii incomozi şi liderii sindicali, emiţând ordine ilegale prin care angajatorul se amestecă în activitatea sindicatelor.

‘Actuala conducere interimară declară în public neadevăruri despre organizaţiile sindicale ceea ce poate induce o stare de tensiune în rândul membrilor de sindicat şi sugerează necesitatea unui control mai strict asupra numărului membrilor de sindicat, refuză dialogul social cu organizaţia sindicală reprezentativă (din aprilie si până în prezent nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanţii sindicatului majoritar, pentru abordarea temelor de interes major ale radioul public şi ale salariaţilor), ceea ce ridică semne de întrebare faţă de capacitatea managerială necesară într-o instituţie de anvergura SRR’, se menţionează în document.

De asemenea, confederaţia sindicală susţine că actuala conducere a SRR amână rezolvarea unor probleme interne şi
nu acordă salariaţilor toate drepturile financiare prevăzute în contractul colectiv de muncă.

În acest context, Sindicatul Liber, sindicat reprezentativ la nivel de unitate, a acţionat în instanţă conducerea SRR pentru nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă şi pentru emiterea unor ordine abuzive prin care angajatorul pune presiune asupra salariaţilor şi a imixtiunilor în activitatea sindicală.

‘Solicităm demiterea directorului general interimar al SRR, Georgică Severin, şi facem un apel către d-voastră să luaţi măsuri urgente, astfel încât în Radio România să fie instituită starea de normalitate, pentru ca activitatea să se poată desfăşura optim, fără tensiuni inutile’, se mai precizează în scrisoarea semnată de Bogdan Hossu, preşedintele CNS ‘Cartel ALFA’.