Fundația Romtens, în colaborare cu partenerii săi –Universitatea de Studii din Perugia – Italia, SC. DAD Expertise SRL, SC Euro DSM Management și Consultanță SRL și Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană – a organizat în data de 26 octombrie 2015 Conferința finală a proiectului „Dezvoltarea Resurselor Umane în 19 Comunități Rurale din Regiunile Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia – PSCR2”, contract de finanțare POSDRU/135/5.2/S/126095.
Evenimentul a avut loc în București, la hotel Crowne Plaza, şi a inclus şi o scurtă conferință de presă.
Proiectul desfăşurat în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015, în 19 comunități rurale, la nivelul a 19 judeţe din regiunile de dezvoltare Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia, a abordat două domenii în care Fundaţia Romtens a derulat proiecte în ultimii 15 ani şi anume, „dezvoltarea comunitară” şi „promovarea sănătăţii la locul de muncă”.
Printre activitățile specifice derulate în cadrul proiectului s-au regăsit:
– organizarea de sesiuni individuale și colective de informare şi consiliere – pentru un număr de peste 860 de persoane din mediul rural;
– furnizarea de programe de formare profesională: cursuri de perfecţionare (Manager de proiect, Manager resurse umane, Inspector resurse umane, Competenţe antreprenoriale, Inspector SSM, Specialist SSM) şi cursuri de calificare (Lucrător în comerţ) – pentru un număr de peste 760 de persoane din mediul rural;
– organizarea de campanii de informare și conștientizare pe teme legate de promovarea sănătății (23 de târguri de sănătate) şi promovarea bunelor practici SSM (19 Caravane SSM), la care au participat un numar de peste 4.000 de persoane din mediul rural;
– organizarea unei Burse a locurilor de muncă, la care sunt aşteptate cca. 100 de persoane;
– organizarea de vizite de studiu şi vizite de intrare în parteneriat pentru 19 experţi locali, 19 angajaţi din mediul rural, 19 manageri din mediul rural şi reprezentanţii a 5 autorităţi locale dintre cele 19 participante la proiect;
– organizarea de evenimente de promovare a proiectului și de diseminare a rezultatelor acestuia, printre care se numără şi Conferinţa Finală a proiectului.
Potrivit celor enunţate, activităţile au fost dedicate mai multor categorii de persoane din cele 19 comune din proiect: manageri, angajați, șomeri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, persoane ocupate în agricultura de subzistență, dar și populația în ansamblul ei. Astfel, proiectul a urmărit îmbunătățirea accesului la ocupații non-agricole, creșterea competențelor profesionale în domenii non-agricole, precum și facilitarea integrării pe piața muncii a persoanelor din grupul ţintă.
Un moment special în cadrul conferinţei, a fost marcat de premierea câştigătorilor „Competiţiei Caravanelor de Sănătatea şi Securitatea în Muncă” desfăşurate în rândul întreprinderilor şi producătorilor individuali din comunităţile rurale incluse în proiect.