CFR Cluj a învins formaţia cehă Slavia Praga cu 2-0 (1-0) pe teren propriu, joi seara, în Grupa G a competiţiei de fotbal Europa Conference League.
În etapa a 4-a, campioana României s-a impus în faţa celei mai valoroase echipe din grupă prin golurile marcate de Ciprian Deac (’11, penalty), Yuri Matias (’85).
Ardelenii s-au apărat tot meciul, dar au făcut-o aproape perfect în faţa unor adversari care au confirmat momentul de criză prin care trec, notează Agerpres.
Meciul a fost întrerupt timp de un sfert de oră în prima repriză, după ce unui spectator i s-a făcut rău. Ambulanţa a intervenit, iar suporterului i-a fost acordat primul ajutor în tribună, după care fost coborât cu targa şi a fost transportat cu ambulanţa la spital.
În tur, CFR a câștigat la Praga cu 1-0.
După acest succes, CFR Cluj devine favorită la calificarea în faza următoare, mai având de jucat în deplasare cu Sivasspor (27 octombrie) şi acasă cu Ballkani (3 noiembrie).