Confidenţialitate

Conducerile partidelor parlamentare se întâlnesc înaintea negocierilor de la Cotroceni

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început în această dimineață, liderii social-democraţi urmând să decidă asupra propunerii de premier pe care i-o vor înainta preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, care vor începe la ora 15.00.

Imediat după CEx va avea loc şedinţa grupurilor reunite PSD-ALDE, pentru ca parlamentarii să dea un vot asupra propunerii de prim-ministru.

Înainte începerii şedinţei, europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă a afirmat că şedinţa este “deschisă” şi oricine poate face propuneri.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirma că are 5-6 variante în minte și că dorește ca viitorul prim-ministru să fie “corect” şi cu “putere de muncă”. El a mai declarat că numele propunerii de premier va fi făcut public într-o declaraţie de presă la finalul consultărilor, în jurul orei 16.00.

Biroul Politic Central al ALDE și parlamentarii partidului se reunesc și ei în ședință comună pentru a stabili mandatul cu care delegația ALDE se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni.

Aceștia se vor pronunța și asupra propunerii de excludere din partid a deputatului Remus Borza, propunere făcută de către președintele Călin Popescu-Tăriceanu.

Liberalii stabilesc și ei delegația care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni în vederea desemnării noului premier și mandatul acesteia.

Întâlnirea Biroului Politic al PNL este programată să înceapă la ora 11. La ea vor participa și președinții filialelor județene și deputații și senatorii.

Ludovic Orban a menționat că va consulta organizațiile județene pentru a decide cu ce partide ar putea discuta pentru crearea unei majorități parlamentare.