Confidenţialitate


SJU Suceava: ÎPS Pimen a fost dus cu elicopterul din cauza vârstei înaintate


SJU Suceava: ÎPS Pimen a fost dus cu elicopterul din cauza vârstei înaintate

Transferul cu elicopterul de la Suceava la București a ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, naște controverse.

Și asta pentru că înaltul prelat nu prezintă o formă foarte gravă a infectării cu COVID-19 și este primul pacient diagnosticat cu această boală care este transferat pe calea aerului de la Spitalul Județean Suceava.

Potrivit unor specialiști în domeniu, forma de boală medie pe care o prezintă ÎPS Pimen nu ar fi justificat un transfer de la spitalul din Suceava, cu atât mai puțin prin folosirea unui elicopter.

Generalul maior în rezervă Ionel Oprea, cel care conduce activitatea spitalului din Suceava, a explicat și motivele pentru care s-a efectuat acest transfer.

Mai exact, indicele de gravitate a fost vârsta de 90 de ani, iar la Institutul „Matei Balş” se pot aplica alte tratamente în condițiile în care boala capătă aspecte mai severe.

Cu același elicopter a fost transferat la București și un alt pacient cu COVID-19 care era internat în Spitalul Județean Suceava.

Este vorba de un bărbat de 47 de ani, tată a 11 copii, care era intubat, cu o formă foarte gravă a bolii.

În ceea ce privește zborul de noapte cu care s-a făcut deplasarea, reprezentanții SMURD Iași spun că a fost o misiune deosebită efectuată pentru a sprijini pacienții din Spitalul Județean Suceava.

Între timp, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Suceava, acolo unde slujește ÎPS Pimen a început o anchetă epidemiologică prin care se va stabili persoanele cu care prelatul a intrat în contact.

Până acum, nici unul din preoții de la această mănăstire nu a prezentat simptome de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

ÎPS Pimen se află în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de 29 de ani, iar în urmă cu mai mulți ani a fost declarat colaborator al Securității.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria