Conducerea Romgaz Târgu Mureș a fost reținută de procurorii DNA. E vorba de doi directori și de doi șefi ai companiei, suspectați de abuz în serviciu.
Aceștia vor fi prezentați astăzi Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă.
Șefii Romgaz Târgu Mureș sunt acuzați că ar fi prejudiciat bugetul societății cu 146 de mii de lei.
Directorul Romgaz Târgu Mureș, Pantelimon Avram, dar și Ioan Ștefan, Valentin Mincan și Tiberiu Olaru sunt suspectați de procurorii DNA de abuz în serviciu.
În urmă cu doi ani, aceștia au decis ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde să fie realizată de Romgaz Târgu Mureș. Potrivit anchetatorilor, ei au invocat existența unor presupuse defecte și emanații de gaze. În realitate, acea lucrare trebuia executată de o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile în care în oraș se construia un cartier de locuințe.
Cei patru șefi au încălcat, între altele, legislația din domeniul gazelor naturale. Compania Romgaz Târgu Mureș a fost astfel prejudiciată cu 146 de mii de lei, în favoarea acelei asocieri care trebuia să execute lucrarea respectivă.