Conducerea parlamentului are programată o nouă ședință luni, 6 septembrie, la ora 12.00, pentru a lua act de depunerea de către USR PLUS și AUR a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
În weekend au mai fost convocate două ședințe în acest sens, dar ele nu au avut loc din lipsă de cvorum.
Liberalii și social-democrații au anunțat că vor participa la ședința Birourilor Permanente Reunite de luni, după ce vineri și sâmbătă au absentat, blocând astfel intrarea pe circuitul parlamentar a moțiunii de cenzură.
Vicepreședinta Senatului, Alina Gorghiu, a avertizat însă că există dubii cu privire la îndeplinirea tuturor aspectelor procedurale și a anunțat că va fi făcută o analiză pentru a se stabili dacă moțiunea poate fi dezbătută.
Și președintele PSD Marcel Ciolacu a susținut o poziție similară, afirmând că există suspiciuni în ceea ce privește legalitatea semnăturilor.
Liderul social-democrat a precizat însă că, dacă moțiunea va ajunge la vot în Parlament, senatorii și deputații PSD o vor vota.
Criza politică a izbucnit la finalul săptămânii trecute după ce premierul Cîțu l-a demis pe ministrul Justiției Stelian Ion. USR PLUS a reacționat cerând retragerea lui Cîțu de la șefia guvernului și au depus împreună cu AUR o moțiune de cenzură împotriva guvernului.
Totodată, liderii USR PLUS au anunțat și că toți miniștrii partidului urmează să demisioneze din guvern.