Metrorex precizează, într-un comunicat, că au fost deja testate primele metrouri aduse din Spania, iar acestea nu lovesc peroanele. Sunt însă unele zone – e vorba de 10 peroane din 90 – unde s-au constatat interferențe între 1 mm și 12 milimetri între marginea peronului și gabaritul trenului, după ce i-au fost atașate pe caroserie piese de polistiren.
‘
Pentru ca noile trenuri să poată circula s-au făcut deja decupări la unele peroane – a mărturisit pentru postul public de televiziune Vasile Neagu, vicepreședinte al Uniunii Sindicatelor Libere Metrou.
‘
Metrorex a plătit 97 de milioane de euro fără TVA pentru cele 16 metrouri fabricate în Spania. Acestea vor fi introduse în circulație, după ce se încheie toate probele. Fiecare tren trebuie să aibă parcurși 2000 de kilometri fără călători, înainte de a fi scos pe traseul zilnic.