Confidenţialitate

Condițiile de la baza militară din Cincu se vor îmbunătăți până la finalul anului, spune premierul Ciucă | AUDIO

Condiţiile de la baza militară din Cincu, unde se află Grupul de Luptă NATO, vor fi complete până la sfârşitul acestui an, a anunţat premierul Nicolae Ciucă. El a spus că, până în prezent, o parte dintre soldaţii dislocaţi la baza Cincu au locuit în corturi, din lipsă de containere.

„Au fost chestiuni pe care le-am discutat şi împreună cu partea franceză, există un angajament astfel încât condiţiile din baza Cincu să fie finalizate până la sfârşitul anului. În felul acesta sunt convins că acestea se vor îmbunătăţi, neexistând la vremea respectivă, din ce mi-a prezentat Ministerul Apărării Naţionale, capacitatea să îi cazeze pe toţi în containere şi au stat o parte dintre ei în corturi, urmând ca, în momentul în care se finalizează dispunerea containerelor, să se mute în containere”, a spus Nicolae Ciucă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Responsabilităţile privind camparea, hrănirea şi asigurarea serviciilor conexe, anume alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor, în baza din Cincu, pentru Grupul de Luptă NATO, au fost asumate integral de partea franceză, a transmis MApN într-un comunicat.

MApN a amintit că Grupul Colectiv de Luptă este operaţionalizat pe teritoriul României de Franţa, ca naţiune-cadru, şi integrează, rotaţional, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos.

„În calitate de naţiune-gazdă, partea română a pus la dispoziţie toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanţii armatei franceze şi ai celorlalte contingente aliate”, a mai precizat MApN, după ce în media au apărut informaţii potrivit cărora militari de la Cincu s-ar fi plâns de condiţiile de la baza militară din România.

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Citește și: Primarul din Cincu, reacții după ce presa și politicieni francezi reclamă condiții proaste la baza NATO din localitate