Avocatul Poporului a făcut controale în 17 spitale de psihiatrie din țară, după ce un bărbat cu boli psihice, internat la Săpoca, a atacat cu un stativ 13 pacienți, iar 6 dintre aceștia au murit.
La Spitalul Palazu Mare din Constanța, inspectorii au găsit saloane murdare, în care pacienții stau îngrămădiți, mănâncă pe hol sau în saloane, pentru că nu au o sală de mese, iar grupurile sanitare sunt insuficiente și unele dintre ele nefuncționale.
În plus, acoperișul spitalului este deteriorat și la fiecare ploaie, sunt infiltrații de apă în saloane.
Conducerea Spitalului ar trebui să ia măsuri imediat și să mute secția de psihiatrie într-o altă clădire – recomandă Avocatul Poporului, care menționează că reprezentanții unității medicale au cerut Spitalului Județean Constanța, în subordinea căruia se află, să facă reabilitările necesare.
Problemele de la Palazu Mare nu sunt singulare. În multe spitale de psihiatrie, există probleme legate de numărul mare de pacienți îngrămădiți într-un salon și personalul medical insuficient.
În plus, legarea pacienților de paturi este folosită de multe ori în mod abuziv – a mai reieșit din raportul Avocatului Poporului.