Confidenţialitate

Concert fără public la Sibiu, pentru susținerea profesioniștilor din industria spectacolelor

Suburbia11, una dintre cele mai active trupe din Sibiu, va susține vineri un concert fără public, pentru susținerea profesioniștilor din industria spectacolelor.

Începând cu ora 22:00, vineri, trupa sibiană are în plan o consistentă desfășurare de forțe pentru a ajunge pe ecranele cât mai multor fani, dar și pentru a transmite în același timp un mesaj: alături de artiști, și profesioniștii din industria spectacolelor au nevoie de susținere în această perioadă!

Vor cânta în Sibiu, într-o hală industrială de la Zacaria. Stream-ul live va fi asigurat de echipa Livestream Romania, iar scena și luminile vor fi puse la dispoziție de Phonon – SOUND Solutions și Coje LightMix.

”Vrem să scoatem în prim-plan cât de mult contează munca acestor oameni absolut necunoscuți, pe care nu-i vedeți niciodată pe scenă, nu le știți numele, nu aveți idee când și cât au muncit și muncesc pentru realizarea fiecărui eveniment. Sunetiști, scenotehnică, foto-video, pază, manageri, luminiști, agenții de booking, agenții de ticketing, owneri de localuri, organizatori de festivaluri, distribuitori, barmani, companii care vând merch… și un întreg bulgăre de zăpadă care cuprinde sute și mii de oameni sunt afectați, alături de noi, artiștii, de tot acest tăvălug care s-a năpustit asupra industriei. Noi, artiștii, suntem doar o mică parte, și suntem singurii vizibili.

De aceea, toate donațiile voastre dinaintea și din timpul concertului vor susține costurile de logistică ale acestui eveniment. Într-o lume în care deocamdată le e imposibil să-și desfășoare activitatea, vrem să susținem în cel mai distractiv mod oamenii care fac ca ceea ce facem noi să arate și să sune în cel mai bun mod posibil.”, transmit organizatorii evenimentului.