Confidenţialitate

Conceptul Liberty Parade 2015: TRANSFORMAREA (18+)

Pe 25 iulie, muzica dance va răsuna din nou la malul Mării Negre, pe plaja dintre Venus şi Saturn la cel mai important eveniment de gen din România.

Liberty Parade 2015  provoacă spectatorii și DJ-ii la trecerea la un nou nivel al performanțelor în muzica electronică.

Liberty Parade 2015: TRANSFORMAREA este show-ul care va realiza mixuri spectaculoase între muzica electronică și cea live, care va duce spectacolul de lumini și de sunet dincolo de orice a fost trăit sau imaginat în România până în prezent.

Ca și în anii precedenți, parada camioanelor Liberty Parade începe la ora 16.00, cu patru camioane care trec prin centrul stațiunilor începând de la Olimp, într-o caravana a energiei, a costumelor pline de culoare și a oamenilor lipsiti de griji și de complexe.

Peste 70.000 de tineri sunt așteptați să participe la ceea ce înseamnă trecerea la noul nivel în distracțiile pe plajă, o manifestare a spiritului liber , într-un maraton de peste 12 ore de muzică dance, fiecare dintre ei – dovedind ca și în anii precedenți – că se pot transforma (coafuri, make-up, costume) în cei mai spectaculosi iubitori de muzică dance.

Intrarea este liberă, este permis accesul doar al celor peste 18 ani.