Confidenţialitate


Concentraţiile de dioxid de carbon din atmosferă au atins un record în 2016


Concentraţiile de dioxid de carbon din atmosferă au atins un record în 2016

Concentraţiile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă au atins un record în 2016, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (World Meteorological Organization).

Cercetătorii spun că o combinaţie între activităţile oamenilor şi fenomenul El Niño a dus la un nivel de CO2 nemaivăzut în ultimii 800.000 de ani.

Oamenii de ştiinţă susţin că asta poate cauza creşterea temperaturilor.

Raportul întocmit de WMO pentru efectul de seră, înregistrat anul trecut, se bazează pe măsurători efectuate în 51 de ţări.

Staţii de cercetare aflate în întreaga lume măsoară concentraţiile de gaze între care se numără dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot.

Cifrele publicate de WMO arată ce a rămas în atmosferă, după ce cantităţi semnificative au fost absorbite de oceane şi biosferă.

„Este cea mai mare creştere pe care am remarcat-o în ultimii 30 de ani de când avem această reţea”, a spus Oksana Tarasova din cadrul organizației.

Potrivit cercetărilor, emisiile create de activităţile oamenilor s-au diminuat în ultimii ani, dar contează totalul din atmosferă, mai ales că dioxidul de carbon rămâne activ timp de secole.

În ultimii 70 de ani, se arată în raport, nivelul de CO2 în atmosferă este de aproximativ 100 de ori mai mare decât la finalul ultimei ere glaciare.

Acest lucru poate cauza schimbări imprevizibile ale climei, distrugeri severe ale sistemelor ecologic şi economic.

Raportul a fost lansat cu doar o săptămână înainte de consultările Națiunilor Unite pe tema climatului, care vor avea loc la Bonn.

Întâlnirea din Germania a negociatorilor are ca scop avansarea în întocmirea şi clarificarea normelor pentru acordul de la Paris.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria