Confidenţialitate

Compozitorul Marius Ţeicu, la aniversare

Muzicianul Marius Ţeicu s-a născut la 9 mai 1945, la Reşiţa, dar a copilărit la Timişoara. Compozitor, solist vocal, instrumentist, orchestrator şi dirijor, a absolvit Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, specialitatea dirijorat (1963-1968). S-a remarcat în 1966, ca membru al grupului Dixie 67, devenit Modern grup, alături de Petre Magdin şi Marcel Dragomir. Modern grup îi lansează primele compoziţii, care atrag atenţia realizatorilor de emisiuni muzicale de la radio şi televiziune.

Compoziţiile sale, peste 500 la număr, marchează cariera unor interpreţi de succes ai muzicii uşoare româneşti – Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Romcescu, Carmen Trandafir, Silvia Dumitrescu, Anca Ţurcaşiu, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Corina Chiriac, dar şi repertoriul unor soprane ca Bianca Ionescu sau Daniela Vlădescu.

A semnat partituri pentru filme artistice de lung metraj, filme muzicale, musicaluri, show-uri de televiziune, spectacole de teatru, muzică pentru copii, spectacole de revistă, operetă etc. Semnează muzica pentru comedia muzicală “O premieră furtunoasă”, adaptată după piesa “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, 2010), precum şi pentru spectacolul pentru copii “Prostia omenească”, după Ion Creangă (Teatrul “Jean Bart” din Tulcea, 2011).

În perioada 1968-1974, a fost profesor al Şcolii Populare de Artă – secţia canto-muzică uşoară.

De-a lungul anilor, a interpretat 40 dintre propriile compoziţii, singur sau în duet cu Olimpia Panciu, Angela Similea, Corina Chiriac.

Din 1974 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. În aprilie 2002, a fost ales membru în Consiliul de conducere al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, la secţia muzică uşoară şi jazz. Din acelaşi an, a fost profesor al Facultăţii de Teatru din cadrul “Universităţii Spiru Haret” din Bucureşti, unde i-a avut studenţi pe Monica Anghel, Anca Ţurcaşiu, Fuego, Daniela Gyorfi şi Narcisa Suciu.

Marius Ţeicu a obţinut numeroase premii la secţiunile Creaţie şi Şlagăre ale festivalurilor şi concursurilor de gen şi a lansat o mulţime de albume (discuri, CD-uri, casete de autor). La ediţia din 2003 a Festivalului de la Mamaia, a primit Premiul special, o distincţie aniversară, prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la începerea festivalului.

La Gala de premiere a Festivalului Callatis din august 2009, Marius Ţeicu a fost răsplătit pentru întreaga sa activitate cu Premiul de Excelenţă al UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Asociaţia Drepturilor de Autor).

În 2014, a fost lansată, la Târgul Gaudeamus, cartea “Marius Ţeicu – compozitor de top”, scrisă de Daniela Caraman Fotea, despre care compozitorul spune: “E o mare bucurie de-a mea, e o realizare, e prima şi ultima carte”.